BISERICA FORTIFICATĂ DIN ALMA VII, REDATĂ COMUNITĂȚII

   În luna aprilie a anului 2015 Fundația “Mihai Eminescu Trust” și partenerul său Institutul Norvegian pentru Cercetarea Patrimoniului Cultural demarau proiectul “Centrul de interpretare a culturii tradiționale Alma Vii – Reabilitarea și refuncționalizarea incintei fortificate. Lucrările au fost finalizate pe 29 august 2016, iar momentul va fi sărbătorit în 30 septembrie, alături de comunitatea locală și mai mulți invitați.

   Programul va începe la ora 14:00, în centrul satului, cu un brunch organizat de către săteni. Tot aici va fi ținut un mic târg cu produse locale, unde cei prezenți vor avea posibilitatea de a gusta delicatese culinare specifice locului.

   Începând cu ora 18:00 biserica va găzdui un concert de muzică clasică susținut de către cvartetul Solartis, în parteneriat cu Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, în cadrul proiectului “Arts District is Here!”, în careartiști tineri susțin concerte de muzică clasică și jazz în spații de patrimoniu românești, cu scopul valorificării acestor locuri încărcate de istorie.

   Proiectul “Centrul de interpretare a culturii tradiționale Alma Vii – Reabilitarea și refuncționalizarea incintei fortificate are și o importantă componentă socială, cu scopul revitalizării comunității locale prin valorificarea patrimoniului cultural existent. În această direcție au fost întreprinse acțiuni pentru revigorarea meseriilor tradiționale, locuitorii au fost sprijiniți să înființeze o asociație agricolă și meșteșugărească și au fost realizate 10 scurt metraje de promovare a destinației culturale Alma Vii, ca parte a unei alte componente importante dedicate dezvoltării turismului cultural de lungă durată. Acestea pot fi urmărite pe canalul de Youtube al fundației.

   În ultimul an satul sibian Alma Vii a devenit o destinație cunoscută de turism cultural. El a fost promovat de bloggeri de turism din țară și din străinătate și a fost promovat în ghiduri internaționale precum Blue Guides, fiind recomandat pentru cazare, gastronomia tradițională, peisajele pitorești și natura bogată.

   Înscrierile la eveniment se pot face prin e-mail, la adresa contact@mihaieminescutrust.ro, sau telefonic, la numărul 0265.506.024.

Redacția