IOAN CIOTLOȘ: „CÂND PUI SUFLET ÎN CEVA REZISTĂ!”

in

Tags 

100% Local

   În contextul în care ni se închid fabricile și consecințele le simțim cu toții, mai sunt și exemple pozitive. VES Sighișoara sau fabrica de vase emailate, cum o știu sighișorenii, este unul dintre aceste modele. Construită în anul 1978, compania VES Sighișoara este astăzi printre liderii industriei românești de profil. Unul dintre cei care au văzut cum în locul porumbului s-a ridicat această fabrică este Ioan Ciotloș. Un om care a condus compania timp de 17 ani. Nu a fost deloc ușor, după cum ne-a mărturisit chiar el. Falimentul a fost aproape, însă a știut, totuși, cum să-l evite. Își amintește resemnat câte fabrici avea Sighișoara odată și se gândește cât de bine putea să-i fie acum. Știe foarte bine că la un om, cel mai mult, contează bunul simț și cei șapte ani de acasă. A lăsat loc și de „Bună ziua!” și acum poate privi mulțumit în urmă.

 „Lucrul cu oamenii este un lucru tare greu!” 

Reporter: Cum ați ajuns dumneavoastră să lucrați la fabrica de vase emailate?

Ciotloș Ioan: Eu am crescut cu fabrica. Prima dată, după ce am absolvitInstitutul Politehnic din Brașov, secția mașini-unelte, am fost repartizat la Arad. Apoi, la Blaj. Dar, pentru că îmi doream să vin aproape de casă, am venit la vase emailate. Am prins fabrica chiar atunci când se construia. Cu un an înainte acolo creștea porumb. Am fost diriginte de șantier până la punerea în funcțiune. Apoi, am avut mai multe funcții, printre care șef de secție, mecanic-șef. Sincer, mai ușor îmi este să spun acele funcții pe care nu le-am avut. Apoi, din 1985 până în 1990, am fost director adjunct. Iar în 1990 am ajuns director general și, cu excepția a trei ani, așa am fost până în anul 2010.

Reporter: Să înțeleg că ați mers, totuși, treaptă cu treaptă până să ajungeți la această funcție…

Ciotloș Ioan: Da! Trebuie să acumulezi experiență. Lucrul cu oamenii este un lucru tare greu. Nu este așa simplu cum pare. Eu am ținut cont de așa numitele trei porunci ale conducerii. Prima: să conduci întotdeauna după legi, nu după capul tău! A doua: conduci oameni și nu mașini! Iar cea de-a treia: să fii conștient că funcția de conducere nu este veșnică. Trebuie să lași loc de „Bună ziua” mereu. Eu cred că am reușit să fac acest lucru. Am ieșit la pensie din această funcție.

„Atunci, lumea îmi spunea că am înnebunit!” 

Reporter: Care a fost partea cea mai grea în cariera dumneavoastră?

Ciotloș Ioan: Nu a fost nimic ușor. Mă gândesc la anii `90, atunci când lumea habar nu avea de democrație. Toată lumea credea că libertatea sau democrația reprezintă libertate deplină. Fiecare face ce vrea! Atunci a fost greu să aduni oamenii. Se zice despre conducere că reprezintă știința de a lua decizii și arta de a transmite voință. Dacă reușești să faci asta, atunci reziști. Oamenii sunt foarte diverși. Nu suntem doi la fel! Eu spun totuși că am reușit și am rezistat.

Reporter: Aveți vreun regret în plan profesional?

Ciotloș Ioan: Îmi pare rău că nu am reușit să fac tot ce am vrut. Trebuia mult mai multe! Inițial, fabrica făcea doar vase emailate. Dar, după anul 1990, când am avut destule probleme ne-am gândit că trebuie să schimbăm ceva. Concurența era foarte mare. Mai mult decât atât, am fost în China, unde am văzut ce potențial aveau chinezii. Când am văzut la ce prețuri produceau ei, m-am gândit că atunci când vor ajunge pe piața noastră, noi nu mai vindem nimic. Cu prețurile lor, noi nu puteam acoperi nici materia primă. Practic, ne îndreptam spre faliment. După privatizare, am căutat și alte produse care se potriveau cu tehnologia pe care o aveam noi. Și așa am ajuns să facem convectoare. Câțiva ani au fost o pâine bună de mâncat. Până au apărut centralele acestea de apartament. Dacă am văzut că nu mai merge așa, am început cu sobele pe lemne, cu șemineurile. Atunci, lumea îmi spunea că am înnebunit, că mă întorc în timp. La un târg, cineva mi-a spus „Unde ai găsit astea, în pivniță la bunica?”.

Reporter: Dar, chiar așa, de unde v-a venit ideea cu șemineurile?

Ciotloș Ioan: Cum umblam eu prin țară, am observat, foarte des, că în fața casei era conducta de gaz, însă lemnele erau și ele în curte. Și m-am oprit în diverse locuri și am întrebat de ce mai țin lemne? „Ehe, gazul e scump! Gazul la bucătărie, în rest, nu prea”, mi-au răspuns mulți oameni. Și atunci am început cu sobele acestea. Toamna, iarna, primăvara erau un succes. Vara, însă, trebuia să găsesc ceva. Mergând pe la tot felul de târguri, am văzut că se poate să legi panourile solare de căldura din casă. Am conceput o astfel de centrală, prin 2008. Proiectul era foarte bun! Însă, în final, din lipsă de bani, nu am reușit să mai duc acest proiect la bun sfârșit. Și ăsta, revenind la întrebarea anterioară, este un regret al meu.

„În perioada în care noi, la Vase, construiam, alții dărâmau în neștire!”

Reporter: Totuși, care credeți că este secretul faptului că această fabrică rezistă foarte bine și acum?

Ciotloș Ioan: Când pui suflet în ceva, rezistă! Acum este furnizor pentru mari brand-uri internaționale. Cum zic în reclama aceea, dacă nu pui un pic de „fainoșag”  în ceea ce faci, nu iese. Oamenii pe care i-am avut lângă mine au fost oameni care m-au înțeles, care au pus și ei suflet. Am fost un colectiv închegat. În perioada în care noi, la Vase, construiam, alții dărâmau în neștire. Faimoasa Nicovala avea o dotare de nota zece. Acum, nu mai este nici clădirea, a rămas doar emblema. Dacă te uiți mai încolo, la sticlă este tot la fel. Fabrica de Mătase, pe vremuri se făceau țesături de mătase, acum nunți. Tot este bine față de fabrica de lână, unde a rămas doar o groapă adâncă. Cum ieșeai din oraș, era ca o platformă industrială. Lucrau aproape 15.000 de oameni. Acum, nu știu unde sunt toți oamenii aceștia. Prin străinătate, care cum pot.

Reporter: Ce înseamnă pentru dumneavoastră Sighișoara?

Ciotloș Ioan: Este locul unde mi-am petrecut și îmi petrec viața. Este locul unde mi-am făcut rostul meu în viață. În rest, mai are rost să spun eu și alte cuvinte despre „Perla Transilvaniei”? Păcat că nu este administrată așa cum trebuie. Sighișoara are nevoie de o adevărată schimbare. În bine!

Bun simț și cei șapte ani de acasă!” 

Reporter: Ați pomenit destul de des perioada anilor 1990. Dacă ar fi să păstrați acum anumite elemente de atunci care ar fi acelea?

Ciotloș Ioan: În primul rând, ar trebui să fie, din nou, ordine în oraș. Ordinea și disciplina sunt esențiale. Ar trebui să se pună din nou accent pe fabrici. De asemenea, era o dată proiectul acela cu Dracula Park. Nu s-a realizat, dar Breite este tot acolo. Nu trebuie să fie o pășune pentru oile nu știu cui. Are potențial turistic și istoric. Acolo sunt stejari de sute de ani. S-ar putea face o bază turistică fantastică. Trebuie să identificăm ce resurse avem și apoi să le valorificăm. Pe vremuri, lumea mergea pe la Șaeș și aducea apă. Nu se cumpăra ca acum. Sighișoara are un potențial de a-și produce singură apa. Nu sunt un fanatic al patriotismului local, dar trebuie totuși să știm să ne valorificăm resursele pe care Dumnezeu ni le-a dat.

Reporter: Aveți un model în viață?

Ciotloș Ioan: Nu pot spune că am un model. Însă, este un film, plin de idei și învățăminte de viață. Zorba grecul”! Multă lume nu știe ce să facă cu viața. Filmul acesta îți spune. Mi-a plăcut foarte mult de actorul principal, Anthony Quinn. Ideea filmului este, așa în mare, că în viață trebuie să ai curajul să te dezlegi și să fii liber și drept pentru că „Toți sfârșim în același fel: hrană pentru viermi”. Este macabru, însă așa e.

Reporter: Care sunt calitățile pe care le apreciați la un om?

Ciotloș Ioan: Bunul simț și cei șapte ani de acasă au fost apanajul țăranului român. Și să știi că peste tot unde am umblat, am constatat că oamenii cu care poți să comunici și de care te poți atașa sunt numai cei care au aceste principii. Bun simț și cei șapte ani de acasă! Astfel de oameni îți oferă garanția reușitei oricărei acțiuni, oricât de dificilă ar fi. Rețetă valabilă și pentru viața de toate zilele.

Ioana Elena Popa